Solitudine

Azi mai mult ca niciodata

Ma simt o umbra-ntunecata

In jurul meu nu e nimic

Din ce in ce ma fac mai mic.

Si dau cu mana-n intuneric,

Gasesc doar haosul isteric

Gandirea incet-incet se-neaca,

Si-usor corpul mi se-apleaca.

Zgomote ma inconjoara…

Urechile-ncep sa ma doara

Nu disting vreun sunet clar,

Totul este un calvar.

Sufletul meu nu mai poate…

Vede ca nu va razbate,

Si simt cum ma paraseste…

Frigu-n mine incolteste

Ghemuit, plangand, strigand,

Soarta neagra blestemand,

Ca-ntr-un vis oripilant,

Stau suspendat in neant.

Si ma intreb daca cumva

Nu mai este cineva

Care ca si mine-acum

A ajuns la cap de drum…

Si cu ochii larg deschisi

Si cu pumnii strans inchisi,

Din plinul plamanilor

Tip disperat “AJUTOR”

Si raman inmarmurit…

Nu se aude nimic

Si cu gandul ingrozit….

Realizez ca am murit!