Nu stiu cum este sa fii rege. Cred ca multi ne-am gandit cand eram copii cum ar fost daca am fi fost un cap incoronat. Cate lucruri am fi facut sau ce vieti am fi trait. Era meseria noastra in calitate de copii...sa visam. Unele visele devin realitate; altele nu...
Sa stiu cum ar fi sa fi fost rege nu voi stii niciodata. Dar, mergand pe urmele lui Ludovic al XIV-lea, plimbandu-ma pe piata cu marmura a palatului Versailles, am simtit o secunda cum este sa ai tot ce-ti doresti. Pentru ca acolo, odata trecute gardurile frumos imbodobite cu fier forjat aurit, timpul s-a oprit... S-a oprit in secolul XVIII, la balurile organizate de Ludovic al XV-lea. Inca se pot vedea urmele pasilor Madamei de Pompadour, inca se mai poate auzi gloata manioasa intrata in curtea palatului cautandu-i pe Ludovic al XVI-lea si Maria Antoaneta.
Gandurile din orele petreceute vizitand palatul par ireale... Simpla prezenta a tablourilor pe pereti, simpla vedere a cardinalului Richelieu, unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei din toate timpurile si primul prim-ministru al tuturor timpurilor in postura sa sobra din tablou te fac sa calci mai atent pe marmura bine ingrijita.
Pe masura ce treci din camera in camera, pe masura ce faci cunostinta cu familia regala si curtea regilor Frantei, ai impresia ca iti lipseste ceva, ca esti imbracat necorespunzator pentru o vizita la palat. 
Spatele iti este deja tot timpul drept, postura statuara la fel, dar iti lipsesc hainele corespunzatoare gradului ierarhic...
Salon dupa salon te intrebi unde este regele cu alaiul sau... Treci prin salonul inchinat zeului Apollo, unde se afla tronul, ajungi in holul oglinzilor dar nici urma... Mergi inspre apartamentul sau... In salonul lui Mercur patul este gol... Pesemne ca regele este in salonul reginei... Probabil a plecat prin multitudinea de pasaje secrete ce se d
eschid in spatele peretilor camerelor. Dar nici in salonul reginei nu este nimeni... Numai basorelieful imparatesei Maria Tereza si tabloul Regelui Ludovic al XVI-lea, care pazesc parca patul regal de privirile indiscrete.
Ne indreptam inspre gradini. Poate avem mai mult noroc...
Timpul trece si noi ne pierdem numarul pasilor pe potecile batute de timp si istorie... O pajiste de ghiocei ne aduce aminte ca a venit primavara... Se lasa seara si numai sunetul unei masini ne reaminteste ca pentru cateva ore am inselat timpul, devenind contemporani cu era rochiilor bufante, etichetei stricte si intrigilor de curte...
Sa stiu cum ar fi sa fi fost rege nu voi stii niciodata. Dar, mergand pe urmele lui Ludovic al XIV-lea, plimbandu-ma pe piata cu marmura a palatului Versailles, am simtit o secunda cum este sa ai tot ce-ti doresti. Pentru ca acolo, odata trecute gardurile frumos imbodobite cu fier forjat aurit, timpul s-a oprit... S-a oprit in secolul XVIII, la balurile organizate de Ludovic al XV-lea. Inca se pot vedea urmele pasilor Madamei de Pompadour, inca se mai poate auzi gloata manioasa intrata in curtea palatului cautandu-i pe Ludovic al XVI-lea si Maria Antoaneta.
Gandurile din orele petreceute vizitand palatul par ireale... Simpla prezenta a tablourilor pe pereti, simpla vedere a cardinalului Richelieu, unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei din toate timpurile si primul prim-ministru al tuturor timpurilor in postura sa sobra din tablou te fac sa calci mai atent pe marmura bine ingrijita.
Pe masura ce treci din camera in camera, pe masura ce faci cunostinta cu familia regala si curtea regilor Frantei, ai impresia ca iti lipseste ceva, ca esti imbracat necorespunzator pentru o vizita la palat. 
Spatele iti este deja tot timpul drept, postura statuara la fel, dar iti lipsesc hainele corespunzatoare gradului ierarhic...
Salon dupa salon te intrebi unde este regele cu alaiul sau... Treci prin salonul inchinat zeului Apollo, unde se afla tronul, ajungi in holul oglinzilor dar nici urma... Mergi inspre apartamentul sau... In salonul lui Mercur patul este gol... Pesemne ca regele este in salonul reginei... Probabil a plecat prin multitudinea de pasaje secrete ce se d
eschid in spatele peretilor camerelor. Dar nici in salonul reginei nu este nimeni... Numai basorelieful imparatesei Maria Tereza si tabloul Regelui Ludovic al XVI-lea, care pazesc parca patul regal de privirile indiscrete.Ne indreptam inspre gradini. Poate avem mai mult noroc...
Timpul trece si noi ne pierdem numarul pasilor pe potecile batute de timp si istorie... O pajiste de ghiocei ne aduce aminte ca a venit primavara... Se lasa seara si numai sunetul unei masini ne reaminteste ca pentru cateva ore am inselat timpul, devenind contemporani cu era rochiilor bufante, etichetei stricte si intrigilor de curte...
Un comentariu:
buna, buna tare asta!
Trimiteți un comentariu