Nu sunt nici pe departe singurul care spune mai are o chemare si pleaca in lumea lui. E de inteles... defapt, abia acum inteleg de ce unii spun ca ar pleca in padure... traiesc sentimentul de cateva zile bune. As pleca undeva, oriunde, sa nu mai stiu de nimeni si nimeni sa nu mai stie de mine. Poate ca in timp m-as intoarce. Dupa ce mi-as limpezi putin gandurile. Dupa ce as intelege ce anume ar trebui sa fac, si cum, pentru a fi cat de cat bine. Am un prieten care spune ca se trezeste degeaba. Am o prietena foarte buna cu care rad si cu care am ajuns la concluzia ca de 22 de ani ne-am trezit degeaba. Poate nu chiar degeaba, ci pentru a face umbra pamantului. Si desi este trist, asta este concluzia la care am ajuns, si care se intareste cu fiecare zi care trece. Evident ca este o perioada trecatoare, dar nu ma pot abtine din a ma intreba "CUM?". Cum sa fac sa treaca mai repede? Nu ma ajunta nici ideile acelea filosofice conform carora treci prin incercari pentru a ajunge in varf sau care imi spun ca atat timp cat sunt optimist nu am cum sa nu izbutesc cumva... Chiar nu cred. Sunt pesimist, si lumea in care traiesc ma face din ce in ce mai pesimist. Evident, daca mai are din ce. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu atingi limita de jos, dupa care nu mai ai asteptari, dupa care nu te mai mira nimic, dupa care privesti totul distant si oarecum indiferent. Nu stiu cat mai am pana sa ating limita. Dar nu mi-as dori sa fie prea curand. Sau sa fie cineva pe langa...
