marți, 15 iunie 2010

Conditia Umana




Vorbeam zilele trecute cu cineva de conditia umana si de cat de schimbatori sunt oamenii in general. Lucru care nu este deloc nou; usurinta cu care putem sa luam anumite decizii bazandu-ne pe argumente pur egoiste este poate cel mai elocvent exemplu. Ne schimbam astfel parerile de la o zi la alta, fara prea mari dificultati, fara sa tinem cont ca poate intr-o masura sau mai mica persoanele din jurul nostru sunt direct afectate. Si fara sa ne dam seama ca poate le ranim sau le dezamagim. Este drept ca in viata cotidiana vom avea multe dezamagiri, dar daca putem sa facem in asa fel incat sa evitam atingerea punctului in care cineva va fi deziluzionat, de ce n-am face-o?!?
Am realizat de asemenea ca ai de invatat multe lucruri de la persoane de la care te astepti mai putin. Evident ca nici acest lucru nu reprezinta ultima descoperire in domeniul filozofic... Este insa foarte bine cand gasim o astfel de persoana care poate in mod involuntar iti aduce la cunostinta anumite aspecte ale personalitatii tale pe care le uitasei sau de a caror existenta nu erai constient.

vineri, 30 aprilie 2010

vineri, 19 martie 2010

Pasii timpului


Nu stiu cum este sa fii rege. Cred ca multi ne-am gandit cand eram copii cum ar fost daca am fi fost un cap incoronat. Cate lucruri am fi facut sau ce vieti am fi trait. Era meseria noastra in calitate de copii...sa visam. Unele visele devin realitate; altele nu...
Sa stiu cum ar fi sa fi fost rege nu voi stii niciodata. Dar, mergand pe urmele lui Ludovic al XIV-lea, plimbandu-ma pe piata cu marmura a palatului Versailles, am simtit o secunda cum este sa ai tot ce-ti doresti. Pentru ca acolo, odata trecute gardurile frumos imbodobite cu fier forjat aurit, timpul s-a oprit... S-a oprit in secolul XVIII, la balurile organizate de Ludovic al XV-lea. Inca se pot vedea urmele pasilor Madamei de Pompadour, inca se mai poate auzi gloata manioasa intrata in curtea palatului cautandu-i pe Ludovic al XVI-lea si Maria Antoaneta.
Gandurile din orele petreceute vizitand palatul par ireale... Simpla prezenta a tablourilor pe pereti, simpla vedere a cardinalului Richelieu, unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei din toate timpurile si primul prim-ministru al tuturor timpurilor in postura sa sobra din tablou te fac sa calci mai atent pe marmura bine ingrijita. Pe masura ce treci din camera in camera, pe masura ce faci cunostinta cu familia regala si curtea regilor Frantei, ai impresia ca iti lipseste ceva, ca esti imbracat necorespunzator pentru o vizita la palat. Spatele iti este deja tot timpul drept, postura statuara la fel, dar iti lipsesc hainele corespunzatoare gradului ierarhic...
Salon dupa salon te intrebi unde este regele cu alaiul sau... Treci prin salonul inchinat zeului Apollo, unde se afla tronul, ajungi in holul oglinzilor dar nici urma... Mergi inspre apartamentul sau... In salonul lui Mercur patul este gol... Pesemne ca regele este in salonul reginei... Probabil a plecat prin multitudinea de pasaje secrete ce se deschid in spatele peretilor camerelor. Dar nici in salonul reginei nu este nimeni... Numai basorelieful imparatesei Maria Tereza si tabloul Regelui Ludovic al XVI-lea, care pazesc parca patul regal de privirile indiscrete.
Ne indreptam inspre gradini. Poate avem mai mult noroc...
Timpul trece si noi ne pierdem numarul pasilor pe potecile batute de timp si istorie... O pajiste de ghiocei ne aduce aminte ca a venit primavara... Se lasa seara si numai sunetul unei masini ne reaminteste ca pentru cateva ore am inselat timpul, devenind contemporani cu era rochiilor bufante, etichetei stricte si intrigilor de curte...

joi, 11 martie 2010

Comunicarea la nivel ierarhic

NOTA de la Directorul General catre Directorii Executivi:

“Astazi la ora 11 va fi o eclipsa totala de soare, care va fi observabila timp de doua minute. Avand in vedere ca acesta este un eveniment rar si cu totul deosebit, se permite tuturor angajatilor observarea eclipsei din parcarea firmei intre orele 10:30 si 11:30, unde vom oferi si o scurta explicatie despre dinamica eclipselor. Celor care doresc sa observe eclipsa le vor fi distribuiti ochelari de protectie, la un pret minim.”

NOTA de la Directorii Executivi catre Directorii de Directie:

“Astazi între orele 10:30 si 11:30 toti salariatii se vor intalni in parcare. Va urma o eclipsa totala de soare, care va dispare timp de doua minute. In schimbul unei sume minime, se poate proteja vederea cumparand o pereche de ochelari speciali pentru eclipsa. Directorul general va tine o scurta cuvantare, prin care ne va da anumite explicatii. Acest lucru nu se petrece in fiecare zi si este un eveniment foarte important.”

NOTA de la unul din Directorii de Directie catre Seful de Serviciu:

“Azi Directorul General va tine o cuvantare despre eclipsa, timp in care va face sa dispara soarele timp de doua minute. Acesta este un lucru care nu se poate vedea in fiecare zi, asa ca toata lumea sa mearga in parcare incepind de pe la 10, pina pe la 11.. In schimbul unei mici sume de bani, veti avea ochelari de protectie.”

NOTA de la Seful de Serviciu catre Seful de Birou:

“Vreo 10 sau 11 persoane sa mearga in parcare, unde Directorul General va tine o eclipsa de soare timp de doua minute. Acest lucru n-o sa se intimple in fiecare zi si cei care iesiti sa aveti niste bani pregatiti, pentru ca o sa va coste. Si sa aveti ochelarii cu voi.”

Seful de Birou catre angajati:

“Cativa dintre cei care poarta ochelari, sa mearga in parcare, ca sa vada cum dispare Directorul General timp de doua minute. Daca vreti ca asta sa se intample zilnic, trebuie sa strangem niste bani !”

sâmbătă, 20 februarie 2010

De la Marea Neagra la Marea Manecii


Am plecat in prima noastra excursie. Dupa multe cercetari, gandiri si razgandiri, dupa ce am pacalit fetele ca Horje nu vine cu noi ci numai ne conduce, la ora 10:04 am pornit inspre Deauville. Pe peronul garii, exact inainte de plecare, am fost placut impresionat cand Larisa si Horje mi-au facut cadou un lucru foarte frumos: un scorpion prins intr-o rasina. A urmat o ora de drum cu trenul, perioada care a trecut repede intrucat am jucat Machu Pichu, un joc destul de pueril, perfect pentru noi; o ora jumatate de asteptat in gara, timp in care am cantat si am dansat si o alta jumatate de ora pana am ajuns in Deauville. Un oras micut, cu iesire la Marea Manecii. Acolo am vazut pentru prima data marea.
Este un orasel cochet, exact ca in filme. Are un mic golfulet in care merg iahturile la adocat. "Tres mignon", pentru a vorbi in limba localnicilor. Oraselul este de asemenea vestit pentru cazinoul sau. Un loc destul luxos si frumos aranjat. Evident ca nu am intrat pentru ca nu aveam nici tinuta si nici capitalul necesar... Ne-am lasat BMW-ul X6 la camin si cardurile in masina, asa ca am preferat sa mergem pe plaja. O imagine mirifica... Marea la poalele dealurilor pe care sunt construite case in stil normand, de toate marimile si de toate culorile. Intr-adevar un loc iesit din comun. Toate locurile bine intretinute, si mereu semnalizate prin afise cu harta localitatii sau semne.
Este si un hipodrom in localitate, destul de mare, care din pacate isi incepe ativitatea in luna martie, prin urmare nu l-am putut vedea decat din afara.
Dupa un drum lung si destul de obositor, am ajuns acasa unde Raluca ne-a facut o delicioasa supa de legume, lucru la care ne-am gandit tot drumul de intoarcere. Am ajuns toti la concluzia ca fara ea ar fi tras cainii de noi...

luni, 15 februarie 2010

Secta romanilor

Intr-una din serile trecute, stand de vorba cu Andreea, fata din Cluj, si spunandu-i ca mai vin inca doi romani pe marti, am primit raspunsul ca devenim o secta. Este foarte adevarat. De fapt, daca ma gandesc mai bine, peste tot pe unde am fost, am fost cei mai multi. Din pacate... Si tot din pacate nu prea gasim francezi. Si din aceasta cauza eu sunt foarte frustat. Si am ajuns sa ii frustrez si pe ceilalti. Probabil ca s-au saturat sa ma auda ca vreau sa vorbesc franceza si ca trebuie sa stam mai mult pe langa ei.
Pe de alta parte, aproape in fiecare seara ne-am adunat la cineva in camera sa "Bem ceva, mancam ceva?"... Raluca ne-a facut o tochitura si o supa, Larisa niste pastai cu sos si o mamaliga de barabule. Horje si el a gasit o tochitura cu piure. Eu am facut desertul. Clatitele... Nu este seara sa nu stam macar cate o ora la cineva in camera pentru o portie strasnica de ras pe baza evenimentelor din cursul zilei.
Ieri am realizat ca suntem putin cam risipitori si ca ar trebui sa punem frau cheltuielilor incat in ritmul acesta nu vom mai avea bani pentru a vizita nimic. Norocul nostru este ca intrarea la musee este gratuita pentru studenti. La majoritatea cel putin.
Intrucat avem vacanta ne-am hotarat sa mergem sa vizitam un oras din apropiere. Intrucat nu stim nici unul, nu stim in ce directie sa apuca. Cel mai probabil este ca vom ajunge undeva la mare.
Ne-am mai gandit la o sursa de venit... Intrucat suntem convinsi ca ne-ar prinde bine un ban in plus. Initial am spus sa facem un xerox, intrucat cel din campus este de 5 ori mai scump decat in tara. Sau un magazin la parterul caminului. Apoi ne-am dat seama ca nu am apuca sa il deschidem pana sa fim legati. Ne-am mai gandit apoi la o modalitate de "bisnita": CARTOFII PRAJITI. Sa cumparam o friteuza din carrefour si sa prajim cartofii. Apoi sa ii vindem in camin. Intrebarea a fost cine i-ar cumpara dat fiind ca majoritatea vin din Maroc si prefera ceapa calita...
O alta modalitate ar fi vanzarea alimentelor duminica intrucat aici TOATE magazinele sunt inchise duminica. Nu am avut de unde sa ne cumparam o bere ieri (duminica), sa serbam lasatul secului...
Si apropo de economii, cand am fost prima oara in Carrefour, pe 3 februarie, mi-am cumparat cea mai avantajoasa paine: o punga cu 20 de paini cu 1.85 euro... Ultima paine am mancat-o ieri, 14 februarie... Nu era inca verde, doar beton. a trebuit sa o inmoi pentru a putea musca din ea...
Si in sfarsit ma pot lauda si eu cu frigider... A fost destul de greu sa fac rost, pentru ca este cam ilegala metoda, dar... Al lui Horje este mai mare putin decat al meu si el a fost mai precaut..."L-a" legat cu o sfoara pentru a nu aluneca cumva...

luni, 8 februarie 2010

Le premier jour d'ecole

Prima zi de scoala a fost un experiment bizar... Am fost toti studentii romani (4) de la economie la facultate, sa ne aranjam orarul si sa mergem eventual la cursuri. Celor care se plang de orarele din Romania, cea mai buna pedeapsa ar fi o bursa de mobilitate. Este groaznic sa ai trei pagini de cursuri la alegerre si sa nu stii pe care sa il alegi sau care se echivaleaza mai bine... In orice caz, dupa ce am constatat ca iti trebuie o facultate ca sa citesti un orar si sa iti faci niste cursuri, am intrat intr-o sala de clasa. Tot cursul m-am gandit la un singur lucru. UAIC este prima universitate din tara si pe locul 413 in lume. Universitatea la care sunt ajuns este abia pe pozitia 1300... Si totusi amfiteatrele sunt net superioare... Intr-adevar, numai amfiteatrele si conditiile didactice. Pentru ca materia in sine este destul de superficiala. Am priceput destul de multe lucruri, tinand cont ca sunt de doar 5 zile aici. Oricum cursurile sunt destul de logice si profesorii sunt foarte rabdatori. Mult prea rabdatori dupa parerea mea. Cat voi invata pentru facultate imi va tine de urat Sena... se vede din camera mea...
In alta ordine de idei, am vizitat Carrefour-ul. De doua ori deja... Vorba unui prieten de-al meu, cred ca voi deveni actionar acolo...

duminică, 7 februarie 2010

UAIC in Franta...



Noapte dinainte mi-am luat la revedere de la prieteni. Nu am dormit... Am stat treaz pana cand mi-a plecat trenul. Era frig si ploua marunt. Noroc ca nu am fost singur in gara... Am adormit putin pe tren, inconstient parca de drumul pe care am plecat. La Bucuresti m-a asteptat Placintescu. Ne-am plimbat si am depanat amintiri... Am dormit putin dupa-amiaza. In Bucuresti ningea puternic, poate si din cauza asta... Am mai iesit seara in oras o data, sa ma vad cu o prietena din Sulina.O data in plus am vazut cat de mica este lumea... Prietenul ei fusese coleg de facultate cu Placintescu... Seara am mai vorbit putin pana sa pic intr-un somn destul de obosit in care pierdeam avionul pentru ca ma rataceam in Bucuresti sau nu ajungeam la timp.
Prima calatorie cu avionul ar fi fost perfecta daca niste personaje iesite din fosa evolutiei nu ar fi facut zborul usor "picant". Am asteptat putin in gara pentru trenul nostru, suficient cat sa procesez schimbarile. In tren ne-am intalnit cu Andreea. O colega din Cluj care studiaza economia si va fi un semestru cu noi in Rouen. In Rouen am orbecait putin pana am gasit campusul si caminul nostru. Cladirea nu se numeste cum am gasit-o pe site, prin urmare un student nu stia unde sa ne trimita. Abia in momentul in care i-am spus ca stam la cel mai ieftin camin a priceput si ne-a condus.
Vederea camerei a speriat-o pe Andreea, m-a amuzat pe mine, l-a uimit pe George. Caminele din Iasi sunt net superioare celor de aici. Atat din punct de vedere financiar, cat si al conditiilor. Stam singuri in camera ce-i drept, dar camera arata ca o rezerva de spital. Este suficient pentru om totusi. Avem si dulap, si masa si chiar chiuveta. Este drept ca sunt din perioada interbelica cel mai probabil, dar decat nimic... Baile si dusurile sunt pe etaj. Surprinzator, dar aici totul este impecabil si ireprosabil. La orice ora din zi sau noapte toaletele sunt in stare de functionare... si este un miros placut de flori. In camin toata lumea se saluta, indiferent de culoare, natie, stare materiala, doctrina relogioasa etc. Este foarte simpatic, desi ciudat la inceput.
Mi-am aranjat camera astfel incat prietenii mei si familia sa vada mereu ce fac. Ii am pe toti, si ii port pe rand:)
Am facut o mica serata la mine in camera a doua seara si l-am invitat si Vincent, un student din camin cu noi care se pare ca este foarte sociabil.
Au mai fost doua seri de petreceri pentru Erasmus in urmatoare doua seri, dar din punctul nostru de vedere au fost niste adunari. Ne-am cunoscut cu Çag, un turc din Istambul si o colega de-a lui, Borçu. Am ras foarte mult pe marginea "petrecerii"intrucat nu exista muzica si luminile erau aprinse. A...si stateam in bucatarie. A fost foarte comic. La a doua petrecere, era ziua unui italian, si am fost intr-un pub, in care cea mai ieftina bere era 4.2 euro... Stella Artois. Foarte mult tinand cont ca in magazin este 0.5 euro doza. Am iesit si in oras. Am vizitat centrul istoric. Totul este ca in secolul 17. Case frumos decorate, colorate si bine intretinute. Este incredibil sa te plimbi pe poteca timpului. In centru, este catedrala arhidiocesei din Rouen, construita in stil gotic. Pentru vizitarea acesteia nu este necesar sa se platesca, precum in alte tari ... Un alt lucru interesant este ca aici sunt afisate pe un tabel minutele ramase pana la urmatoarea cursa. Si sunt respectate. Este intr-adevar o economie de energie si nervi comparativ cu urbele noastre. Am fost de asemenea in piata in care Ioana d'Arc a fost arsa pe rug. Este foarte interesant, cat de mare era. Si parcarile din campus la fel. La noi ar fi fost transformate in mall.
Am luat si prima teapa din cauza apei de la canal care este foarte dura. Prin urmare am hotarat sa imi cumpar o crema de maini. Cum nu cunosc foarte bine marcile si ingredientele, ma plimbam printre rafturi in Carrefour precum o cartita. Am trecut pe langa L'Oreal si celelalte cunoscute, care erau 5 euro. M-am oprit unde am vazut 1.5 euro. La casa am aflat cu stupoare ca 1.5 euro era reducerea...din 8.3 cat era pretul intreg. Prin urmare am o crema de maini cu care imi este mila sa ma dau.

joi, 3 decembrie 2009

Si-n Sulina exista stele!

O prietena foarte draga si foarte talentata, din mica urbe candva numita Europolis...

miercuri, 2 decembrie 2009

Viata anterioara

Sa privim in trecut aici Ce forme am prins in vietile anterioare...

Intr-o viata anterioara am fost
Sinucigas

sâmbătă, 19 septembrie 2009

sâmbătă, 29 august 2009

Cat suntem de ROMANI?!?

Sunt 52% român.
Testul zice aşa:

Eşti frate cu dracul, iar puntea e viaţa. Ţi-e bine în România că ştii că altundeva nu te-ai descurca. Dacă ţi s-ar da bani, ai şi arbora un steag de ziua naţională. Când vorbeşti cu străinii devii şi mai patriot decât de obicei şi începi să le spui despre Brâncuşi şi Duckadam chiar dacă nu-ţi place nici pictura, nici handbalul. Nu asculţi manele, dar după ce te îmbeţi, parcă merg. Îţi place să-i corectezi pe alţii când greşesc. Şpaga e prietena ta bună. (51 - 70 de puncte)

Fă şi tu testul aici.

duminică, 5 iulie 2009

miercuri, 24 iunie 2009

Alienare


Nu sunt nici pe departe singurul care spune mai are o chemare si pleaca in lumea lui. E de inteles... defapt, abia acum inteleg de ce unii spun ca ar pleca in padure... traiesc sentimentul de cateva zile bune. As pleca undeva, oriunde, sa nu mai stiu de nimeni si nimeni sa nu mai stie de mine. Poate ca in timp m-as intoarce. Dupa ce mi-as limpezi putin gandurile. Dupa ce as intelege ce anume ar trebui sa fac, si cum, pentru a fi cat de cat bine. Am un prieten care spune ca se trezeste degeaba. Am o prietena foarte buna cu care rad si cu care am ajuns la concluzia ca de 22 de ani ne-am trezit degeaba. Poate nu chiar degeaba, ci pentru a face umbra pamantului. Si desi este trist, asta este concluzia la care am ajuns, si care se intareste cu fiecare zi care trece. Evident ca este o perioada trecatoare, dar nu ma pot abtine din a ma intreba "CUM?". Cum sa fac sa treaca mai repede? Nu ma ajunta nici ideile acelea filosofice conform carora treci prin incercari pentru a ajunge in varf sau care imi spun ca atat timp cat sunt optimist nu am cum sa nu izbutesc cumva... Chiar nu cred. Sunt pesimist, si lumea in care traiesc ma face din ce in ce mai pesimist. Evident, daca mai are din ce. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu atingi limita de jos, dupa care nu mai ai asteptari, dupa care nu te mai mira nimic, dupa care privesti totul distant si oarecum indiferent. Nu stiu cat mai am pana sa ating limita. Dar nu mi-as dori sa fie prea curand. Sau sa fie cineva pe langa...

vineri, 29 mai 2009

La multi ani...vaco!!!

Fata, cum trece timpul... te-ai babit aproape de tot. Si nu ne-am mai vazut de un car de ani. Sa vazi cum s-au schimbat lucrurile pe aici. Sa radem de clatita timpului si sa ne ametim dintr-o bere. Sa vorbim mult si fara sens. Sa te sperii de carcalacii din bucataria mea si sa radem unul de rasul altuia pana simtit ca pocnim...
Dar nu asta este ideea... cu totul altul este scopul pentru care aceste randuri iti sunt dedicate.
Iddea este sa iti spun "La multi ANI!!!"...vaco:D... si acum evident ca vor incepe urarile:
Iti doresc sa fii la fel de fericita atunci cand radeam in barca ca facem un miliard de poze "si asa....si asa..."
Iti urez sa fii la fel de sanatoasa (fizic ca psihic n-ai sanse) ca atunci cand dansam la revelion sau la 1 mai.
Sper sa ramai la fel de desteapta ca atunci cand mi-ai facut albumul de ziua mea si ai pus pe coperta "clatita timpului".
Vreau sa ai mereu aceeasi energie pe care o aveai la munte cand faceai dus si udai toata baia de sus pana jos, inclusiv tavanul:D.
Vreau sa ramai la fel de sincera ca in multitudinea de mesaje frumoase care mi le-ai trimis si pe care le pastrez.
Si in final, vreau sa iti urez, (vaco), sa te sufoc mereu cum te sufocam la Linia Verde...
LA MULTI ANI!!!

P.S. Tot timpul cat l-am facut, mi-ai tinut de urat pe mess.

duminică, 17 mai 2009

Tacere

Cam asta este treaba... Nu o sa stim vreodata adevarul. Nu conteaza sa ne complicam existenta. Indiferent ce facem sau cum facem, oricum ajungem tot la 2 metri adancime... asta daca nu avem norocul sa fim ingropati in cavou, lucru care presupune ca suntem un fel de "VIP".
As fi tare curios sa vad cum ar decurge inmormantarea mea. Sunt convins ca mai mult de... 8 oameni din afara familiei nu ar veni. 8... e foarte mult. Ma simt implinit sa pot spune ca la inmormantarea mea vor fi 8 oameni. Pentru ca stiu ca cei care vor veni vor veni intradevar pentru mine. Nu vor veni din mila, din fericire ca am murit sau poate, cine stie din invidie... vor veni pur si simplu pentru ca au pierdut un prieten. Si cu toata valva aferenta, risc sa spun ca sunt prieten pentru aceste persoane. Sunt poate cele mai dragi din viata mea, sunt poate singurele care ma inteleg... Carora nu trebuie sa le explic de ce vreau sa fac sau nu ceva, sunt cei carora vreau sau nu sa le explic de ce nu ies in oras. Probabil ca ceea ce ne-a apropiat nu este iesirea in oras, ci tocmai perioada care se scurge intre zilele sau orele in care ne vedem. Si totusi nu este nevoie de nimic in plus, nu este nevoie de un comentariu, de un amanunt... Totul este de-a gata. Continuam de unde am lasat ultima data discutia, zambind, razand, neavand griji pentru ziua de maine atat timp cat suntem impreuna.

miercuri, 13 mai 2009

duminică, 3 mai 2009