Cat suntem de ROMANI?!?

Sunt 52% român.
Testul zice aşa:

Eşti frate cu dracul, iar puntea e viaţa. Ţi-e bine în România că ştii că altundeva nu te-ai descurca. Dacă ţi s-ar da bani, ai şi arbora un steag de ziua naţională. Când vorbeşti cu străinii devii şi mai patriot decât de obicei şi începi să le spui despre Brâncuşi şi Duckadam chiar dacă nu-ţi place nici pictura, nici handbalul. Nu asculţi manele, dar după ce te îmbeţi, parcă merg. Îţi place să-i corectezi pe alţii când greşesc. Şpaga e prietena ta bună. (51 - 70 de puncte)

Fă şi tu testul aici.

Pentru cei cu viata calculata la minut...

Rabdare si talent

Oameni cu imaginatie

Alienare

Nu sunt nici pe departe singurul care spune mai are o chemare si pleaca in lumea lui. E de inteles... defapt, abia acum inteleg de ce unii spun ca ar pleca in padure... traiesc sentimentul de cateva zile bune. As pleca undeva, oriunde, sa nu mai stiu de nimeni si nimeni sa nu mai stie de mine. Poate ca in timp m-as intoarce. Dupa ce mi-as limpezi putin gandurile. Dupa ce as intelege ce anume ar trebui sa fac, si cum, pentru a fi cat de cat bine. Am un prieten care spune ca se trezeste degeaba. Am o prietena foarte buna cu care rad si cu care am ajuns la concluzia ca de 22 de ani ne-am trezit degeaba. Poate nu chiar degeaba, ci pentru a face umbra pamantului. Si desi este trist, asta este concluzia la care am ajuns, si care se intareste cu fiecare zi care trece. Evident ca este o perioada trecatoare, dar nu ma pot abtine din a ma intreba "CUM?". Cum sa fac sa treaca mai repede? Nu ma ajunta nici ideile acelea filosofice conform carora treci prin incercari pentru a ajunge in varf sau care imi spun ca atat timp cat sunt optimist nu am cum sa nu izbutesc cumva... Chiar nu cred. Sunt pesimist, si lumea in care traiesc ma face din ce in ce mai pesimist. Evident, daca mai are din ce. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu atingi limita de jos, dupa care nu mai ai asteptari, dupa care nu te mai mira nimic, dupa care privesti totul distant si oarecum indiferent. Nu stiu cat mai am pana sa ating limita. Dar nu mi-as dori sa fie prea curand. Sau sa fie cineva pe langa...

La multi ani...vaco!!!

Fata, cum trece timpul... te-ai babit aproape de tot. Si nu ne-am mai vazut de un car de ani. Sa vazi cum s-au schimbat lucrurile pe aici. Sa radem de clatita timpului si sa ne ametim dintr-o bere. Sa vorbim mult si fara sens. Sa te sperii de carcalacii din bucataria mea si sa radem unul de rasul altuia pana simtit ca pocnim...
Dar nu asta este ideea... cu totul altul este scopul pentru care aceste randuri iti sunt dedicate.
Iddea este sa iti spun "La multi ANI!!!"...vaco:D... si acum evident ca vor incepe urarile:
Iti doresc sa fii la fel de fericita atunci cand radeam in barca ca facem un miliard de poze "si asa....si asa..."
Iti urez sa fii la fel de sanatoasa (fizic ca psihic n-ai sanse) ca atunci cand dansam la revelion sau la 1 mai.
Sper sa ramai la fel de desteapta ca atunci cand mi-ai facut albumul de ziua mea si ai pus pe coperta "clatita timpului".
Vreau sa ai mereu aceeasi energie pe care o aveai la munte cand faceai dus si udai toata baia de sus pana jos, inclusiv tavanul:D.
Vreau sa ramai la fel de sincera ca in multitudinea de mesaje frumoase care mi le-ai trimis si pe care le pastrez.
Si in final, vreau sa iti urez, (vaco), sa te sufoc mereu cum te sufocam la Linia Verde...
LA MULTI ANI!!!

P.S. Tot timpul cat l-am facut, mi-ai tinut de urat pe mess.

Tacere

Cam asta este treaba... Nu o sa stim vreodata adevarul. Nu conteaza sa ne complicam existenta. Indiferent ce facem sau cum facem, oricum ajungem tot la 2 metri adancime... asta daca nu avem norocul sa fim ingropati in cavou, lucru care presupune ca suntem un fel de "VIP".
As fi tare curios sa vad cum ar decurge inmormantarea mea. Sunt convins ca mai mult de... 8 oameni din afara familiei nu ar veni. 8... e foarte mult. Ma simt implinit sa pot spune ca la inmormantarea mea vor fi 8 oameni. Pentru ca stiu ca cei care vor veni vor veni intradevar pentru mine. Nu vor veni din mila, din fericire ca am murit sau poate, cine stie din invidie... vor veni pur si simplu pentru ca au pierdut un prieten. Si cu toata valva aferenta, risc sa spun ca sunt prieten pentru aceste persoane. Sunt poate cele mai dragi din viata mea, sunt poate singurele care ma inteleg... Carora nu trebuie sa le explic de ce vreau sa fac sau nu ceva, sunt cei carora vreau sau nu sa le explic de ce nu ies in oras. Probabil ca ceea ce ne-a apropiat nu este iesirea in oras, ci tocmai perioada care se scurge intre zilele sau orele in care ne vedem. Si totusi nu este nevoie de nimic in plus, nu este nevoie de un comentariu, de un amanunt... Totul este de-a gata. Continuam de unde am lasat ultima data discutia, zambind, razand, neavand griji pentru ziua de maine atat timp cat suntem impreuna.

Asta ne e tineretul

Procesiune...stelara

Joc

Un fel de test, fara raspunsuri corecte sau gresite si fara interpretari. Gasit in mod absolut neintentionat pe marele ocean virtual

Completam cu ce dorim daca ar fi sa fim:

O FLOARE: lalea
UN ANOTIMP: toamna
O CULOARE: negru (nonculoare)
UN ANIMAL: corb
UN OBIECT VESTIMENTAR: Costum
O PIESA DE MOBILIER: scrin
UN VERS: " Ci eu in lumea mea me simt/ Nemuritor si rece"
UN PEISAJ: padure inainte de ploaie
UN OBIECT: o poza
UN INSTRUMENT MUZICAL: vioara
UN COPAC: nuc
UN ORAS: atlantida
O PERSOANA PUBLICA: papa
O CARTE: un veac de singuratate
UN FEL DE MANCARE: tortilla
UN SUPEREROU: Sf. Mihail.:)
UN FENOMEN AL NATURII: O furtuna
UN FRUCT: o nuca de cocos
O PARTE A CORPULUI: mana
O MELODIE: Soldier of fortune - Deep Purple

Oare la cati seamana raspunsurile?!?

7 miliarde de oameni pe pamant... sec... cifra care pentru unii egaleaza averea in RON sau pentru cei fericiti in euro...altii nici macar nu stiu sa scrie o asa suma. Cand ne gandim ca pe langa noi mai sunt 7 miliarde minus un om, ni se pare ca brusc devenim insignifianti; minusculi, precum un fir de nisip dintr-o clepsidra. Suntem cantitate neglijabila pentru absolut orice recensamant sau sondaj. Si-atunci ce ne deosebeste de persoana care sta in fata noastra in autobuz sau persoana de care ne lovim pe holul facultatii? Soarta...Norocul... norocul de a ne naste intre cei 20 la suta care au acces la apa potabila spre exemplu, lucru care deja ne situeaza deasupra a 5,6 miliarde de oameni. Si deodata parca nu mai suntem atat de mici... Ne detasam din infinitul de fire de nisip din clepsidra. Devenim unul din firele de praf care se depun pe sticla slefuita, refuzand sa picam in camera de jos doar pentru ca asta ne este menirea sau pentru ca am vazut ca asa trebuie sa se intample. Si atunci luam o secunda timp de gandire... ce noroc am avut ca nu am picat cu celelalte fire. Sau asa a fost Soarta. Aceeasi Soarta care, daca este suficient de binevoitoare, ne situeaza in cei aproximativ 1 la suta din poulatie cu diploma de studii. Un fior ne zguduie si auzim un scrasnet. Starea de hipnoza provocata de meditatie ne-a incastrat in geam; acum suntem una cu clepsidra si prin mica crapatura pe care am provocat-o incercam sa evadam dincolo de transhumanta dintre cele doua camere ale clepsidrei. Suntem oare avantajati de Soarta, sau este o stare efemera? Ce se intampla cu noi atunci cand oricat de surazatoare este Soarta, isi face aparitia Ghinionul sau Discordia? Atunci cand oricat de priceputi am fi sau oricat de bine pregatiti pentru un lucru, nu suntem luati in seama sau suntem inlaturati pentru ca reprezentam o amenintare pentru altcineva? In acel moment stratul de sticla crapa si cedeaza de la mica crapatura facuta de noi si clepsidra trece intr-o stare amorfa, devenind un lucru abstract. Iar noi... noi picam liber, intrebandu-ne ce a distrus starea de bine pe care o aveam, cadere care se opreste in momentul in care atingem universul de fire de nisip ale clepsidrelor sparte inainte de noi, loc in care ne pierdem si in care ne alaturam cu sau fare voie... Si devenim minusculi, alaturi de alte 7 miliarde de fire de nisip.

IBAF...D

Nedumerire

Se spune de mai mult timp ca "Rau cu rau dar mai rau fara rau"... Cat de adevarat este oare acest proverb?!? Si la ce rau se refera? Defapt... ce inseamna rau?!? Putem da o definitie exacta pentru un cuvant atat de banal dar care tine ascuns in spatele sau o subiectivitate de mii de ani?!? Dictionarul il defineste ca fiind acel adjectiv care exprima ceva "Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive". Simplu, rudimentar... Probabil insasi definitia este creata astfel incat psihicul nostru sa poate zburda liber in constiinta fiecaruia pentru a-i gasi acestui imfam trubadur un loc. Evident ca fiecare il va pune in cu totul alt loc decat cel de langa. Pana si cele mai banale expresii "vreme rea", "mancare rea", sunt interpretate altfel de fiecare persoana in parte. Probabil ca intr-un fel sau altul fiecare se ascunde in spatele acestui cuvant in momentul in care ajunge intr-un impas. Intr-o cearta intre doi prieteni, fiecare il va vedea pe celalalt rau prin prizma sa, chiar daca sunt luate in considerare aceleasi fapte. Profesorul va fi rau pentru ca are o animozitate fata de noi, locul de munca va fi rau pentru ca nu se ridica la nivelul asteptarilor, chiar daca privind din exterior, profesul a pus o nota mica pentru ca nu era complet raspunsul sau locul de munca nu ne satisface pentru ca nu am stiut sa ne adaptam. Sunt situatii des intalnite cand fiecare din noi ajunge sa fie numit rau. Dar oare acest cuvant este adresat cu rautate, sau ascunde in spate ura? Probabil ca abia atunci ar fi o problema. Pentru ca de cele mai multe ori, cuvantul este adresat cu o alta tenta... "Nu fii rau" care este defapt o rugaminte la toleranta, "Ai fost rau cu mine" anagramare pentru "As fi vrut sa-mi fi alaturi". Si evident...intrebarea putem sa masuram in grade, note, niveluri, calificative marimea rautatii cuiva? Nu... Nici macar o singura persoana nu poate spune de altcineva ca este 8 rau pe o scara de la 1 la 10 pentru ca nu am stii cu ce sa comparam, sau comparatia devine nula cand se schimba subiectul la care raportam... E trist...pentru ca in definitiv traim intr-o lume...REA.

Rezumat

Cum ar fi daca am putea rezuma o intreaga relatie pe care o avem cu cineva, un cumul de trairi si sentimente care ne leaga, un amalgam de amintiri si o epopee de intamplari intr-un cuvant? Oare s-ar putea? S-ar putea gasi un cuvant care sa exprime ceea ce simtim cand vine vorba de celalalt? Oricat de mult ne-am chinui sa pecetluim un moment probabil ca nu am reusi suficient de bine. Sunt acele momente in care am simtit ca timpul trece mult prea repede pentru ca ne simtim extraordinar chiar daca nu discutam ceva anume sau ceva important si sunt acele momente in care avem impresia ca suntem lasati in voia sortii, de izbanda, in care ne simtim dezamagiti sau tradati. Raman deopotriva in amintire. Fie ca ne trezesc un zambet sau provoaca un oftat, ni le amintim. Poate ca acele clipe in care am simtit ca putem apela unul la altul fara cea mai mica urma de indoiala, sau de retinere in care ne gandeam ca deranjam. Trecatoare... amintiri, impasuri pe care le-am avut dar pe care le-am infruntat si trecut...impreuna. Impreuna... ar putea fi un cuvant potrivit pentru trairile efemere apuse si prezente. Dar pentru viitor? Un cuvant care sa desemneze deopotriva vremurile ofilite si cele care abia incoltesc cu fiecare rasarit de soare? Eternitate... termenul perfect. Un cuvant cu un termen atat de larg si totusi atat de vag incat numai traindu-l in adevaratul sens al cuvantului il putem intelege. O vorba care cuprinde orice alta unitate de timp intre inceput si sfarsit. Si un punct in care, cum o clepsidra nu poate exista fara cele doua, noi nu am putea exista unul fara celalalt.

Dedidacat, cu ocazia a doi ani de la un mesaj memorabil, unei persoane care m-a schimbat in bine in decursul timpului.

Introspectie

Un minut... o camera goala...un bec stins...un scaun gol. Te asezi in tacerea sepulcrala pe scaun si meditezi. Contemplezi la lucrurile care se intampla in jurul tau. La femeia care era sa piarda astazi autobuzul in statie, la cum nu ai putut sa nu zambesti cand a cazut baiatul cu bicicleta. Te intrebi daca lumea mai este atenta la ce se intampla in jurul ei, sau am devenit niste pseudoblesii fuziforme care ne miscam necontrolat in oceanul de ciment din oras. Cati din cei care sunt pe strada intr-o zi au probleme, si cati pot spune ca sunt fericiti? Te gandesti apoi cat de fericit esti tu... Se poate si mai bine . Intotdeauna se poate. Daca oamenii nu ar fi un paradox, ar fi mai usor, mai bine. Dar cand sesizezi diferenta intre privire si glas, intre gest si ton, nu poti sa nu te gandesti de ce nu suntem mai sinceri unii cu altii, de ce evitam sa dam raspunsuri sau sa punem intrebari. Probabil este firea fiecaruia sa incercam sa ne protejam, sa ne adaptam maniheismului. Problema intervine in momentul in care ne dam seama ca simturile ne joaca feste, realitatea este transformata si devine difuza, ideile inceteaza sa mai treaca prin filtrul ratiunii. Apoi in minte iti vin prietenii; iti scapa un zambet. Mereu aproape cand ai nevoie. Ai uneori impresia ca stiu ce e mai bine pentru tine decat stii tu... Si acel sentiment te face...fericit. Si iti dai seama... nu poti fi mai fericit decat acum... In definitiv, un citat apocrif spune "Drumul spre iad e pavat cu intentii bune"

Sirag de perle

Cat de frumoasa este o perla... alba sau galbena, cenusie sau roz, aceasta mica sfera incita orice persoana care o priveste indiferent de sex, varsta, culoare sau religie. Oricine si-ar dori sa aibe macar una, pe care sa o pretuiasca, sa o expuna in ocazii deosebite sau cu care sa impresioneze prietenii. Insa formarea unei perle dureaza... ani, secole, milenii. O perioada de timp infinita comparativ cu viata efemera a omului. Si este normal dat fiind ca produsul reprezinta perfectiunea; nicio zgarietura, nicio deformatie. O sfera perfecta, sidefata, cu singurul scop de a incanta.
Cati insa din cei care au ocazia sa admire o perla, sa se joace cu ea reflectand lumina in culorile curcubeului s-au intrebat cum a luat nastere?! Cum scoica a stat nemiscata luptandu-se cu valurile apei pentru creearea perfectiunii? Cati din cei care si-au pus intrabarea primordiala stiu ca suprafata impecabila a perlei ascunde o suferinta? Suferinta organismului in jurul caruia s-a creat capodopera? Pentru ca in definitiv, in sensul strict, perla este o depunere de sedimente in jurul unui intrus in interiorul scoicii. Iar aceasta din urma, nu face altceva decat sa ii curme suferinta, inmarmurind-ul si aparand-ul cu multe straturi de sidef... Oare in tot ceea ce vedem frumos in jurul nostru este ascuns o astfel de suferinta ca cea continuta de o perla? Oare oamenii deschisi si fericiti se ascund sub acest val pentru a ascunde un lucru pe care il vor pastrat pentru insisi?!...De ce?!?... De ce suferintele, care oricat de mari sau de mici sunt, mai devreme sau mai tarziu raman in trecut, lasa urme atat de adanci incat simpla amintire provoaca tristete?!
Si daca intradevar este adevarata legenda formarii unei perle, intrebarea pe care ne-o punem in mod inevitabil la auzirea ei este... "Cat de valoroasa este defapt o perla?"

Nedreptate

22 ani. Nu imi imaginam ca este varsta la care ajung sa spun ca viata este nedreapta. Si nu este nedreapta pentru ca sunt mult prea multe lucruri nedorite care se intampla in jurul nostru. Este nedreapta pentru ca intr-un moment in care te opresti din munca si privesti retrospectiv in viata, vezi copii, te vezi jucandu-te in cartier cu ei, te vezi mergand la scoala cu ghiozdanul in spate asteptand pauza mare. Te mai vezi avand emotii la bacalaureat si apoi fiori in momentul in care intri la primele cursuri. Iata-te in oras alaturi de prietenii facuti in facultate, iar acolo esti la examene incercand sa copiezi ceva de la cel din fata...Daca intorci capul la ce te asteapta, vezi o familie, un cuplu care se vede seara cand se intorc de la serviciu. Vezi un copil care plange ca i-a fost dor de parinti si vezi ceasul fixat pentru ora la care te vei trezi sa mergi dimineata la serviciu. Te vezi bandu-ti cafeaua si citind un ziar, ignorand parca plicurile cu facturile intentionat nedesfacute.
Intr-un moment de luciditate, te vezi unde esti acum... intre doua perioade diametral opuse, dar care apartin unei vieti a unui singur om. Si tot ce le desparte este o linie imaginara, trasata de fiecare cand consideram ca este cazul. Implicatiile in schimb sunt capitale. oricat de mult ti-ar fi explicat parintii ce te asteapta, oricat de mult ai fi auzit la cunostinte, ai fi vazut in filme, ajungi sa realizezi ca nu este nici macar comparabil cu ce te asteapta. Si realizezi totodata, ca acum, pe aceasta fasie ingusta intre desert si oaza pe care te afli acum,...acum este momentul in care iti permiti sa risti. Acum ai ocazia sa gresesti si sa tragi invataturi din greseli. Acum, cand drumurile pe care putem merge sunt toate deschise, cand ne putem intoarce usor sa o luam pe alt drum pe care il consideram mai bun sau mai luminat. Acum trebuie sa ne ascultam sentimentele si sa ne urmam visurile, pentru ca in timp, drumurile se inchid... se ingusteaza. Norocul este ca tot in timp, calatoria nu o faci singur... ci alaturi de persoana iubita si copii. Adevarata NEDREPTATE este ca la sfarsitul oricarui drum pe care il alegem ne asteapta... o groapa si un epitaf

Recif

"Blestemata fie seara in care m-am apucat de fumat"... spunea la un moment dat o persoana. Mare adevar. Nu numai pentru ca nu este sanatos, ci si pentru ca devine o depententa. Urata dependenta... la tabiet, la nicotina, la cafeaua care vine la pachet... la tot... Suntem inzestrati cu "liberul arbitru"... cel putin asa sustine scriptura, pentru cei care o citesc. De ce oare alegem totusi varianta care ne aduce tot timpul cele mai multe greutati atasate? De ce nu exista o alegere pe care sa o facem si sa fie pur si simplu buna?!? Trebuie sa existe ceva care sa se intoarca impotriva... precum valurile lovesc un recif situat in mijlocul oceanului. Nu exista sfarsit... Si nici egalitate. O lupta la care inamicul este infinit mai puternic decat cel invadat. Fara posibilitatea unei abatize... La fel este lovit si omul... de alegerile pe care le face sau pur si simplu de persoanele din jur. Cu sau fara motiv, mai mult sau mai putin meritat. Problema este fragilitatea fiecaruia. Valurile nu vor putea distruge niciodata mai mult decat ceea ce este iesit la suprafata apei. Fiecare din noi trebuie sa invatam cat sa ne ridicam reciful in oceanul cotidian pentru ca fiecare din noi sa stim la ce sa ne asteptam. Mai sunt si persoane care prefera sa se scufunde. Sa se scufunde inspre adanc, in haosul intunericului si raceala apei...in liniste. Unde nu sunt multe pericole ...sau deloc. Acolo unde metehnele societatii trec lin pe langa, parca incetinite de maiestria puternicul colos care urca piramidal si ajunge la suprafata de forma unui varf de ac. Si nu este poltronie aceasta scufundare. Dimpotriva. La suprafata este lumina... este clar totul. Nimic nu este secret. In adancuri in schimb.... acolo este adevarata batalie. O batalie care nu ar trebui sa fie purtata de unul singur. Macar un alt recif sa aibe aceeasi baza cu a ta. Au loc schimbari astfel; apa care trece printre devine mai curata... mai pura... datorita sodomilor care prin simpla prezenta gonesc impuritatile apei... Da prefer sa ma afund... cat mai mult...Si da...mi-am gasit si un recif cu care sa imi incep cruciada

Singuratate

Cat de sinistru-i parcul in zorile de zi,

Cand te astept pe-o banca…dar tu nu stii sa vii

Cand umbra-ncetosata incepe a se pierde…

Nici raza lampadarului nu pare ca ma vede.

Dansul perfid de frunze ce-alearga imprejur

Ma-nchide intr-o lume ce n-am vazut demult

In care umbra mea cea neagra… templu de neatins

Zdrobeste orice lacat… priviri de jad incins

In dansul cel haotic al frunzelor uscate

Intra si a mea umbra… sa le cuprinda toate

Pentru-o secunda numai un gand mi-a incoltit

Sa fiu eu oare umbra?!?…Sau ce am devenit?!?

Nu mai imi simt nici corpul, nu0mi amintesc nici chipul

Cred ca si amintirea mea va disparea cu timpul

Si inghetat in suflet ridic privirea-n cer

Nu am nici o idee… nu stiu ce pot sa cer

Time...

The first sunshine of the day…… Alone in the park. There is no one else anywhere around you. And even if it was you wouldn’t notice. You’re hypnotized by the leaves in their chaotic dance…. You fell the wind in your hair, it tickles you….But you don’t feel that either. you are watching the leaves…. how come the wind doesn’t tear them apart? why is it so simple for someone to tear someone else apart so easily, with a simple word, or by not saying a word, but the wind, as wild as it can be, seems to play with the leaves, like in a mystic dance. You watch them go up in the air, and then come back down…..in a perfect spiral. Could you do that ?!? Could you fly so high every time you are happy? could you touch the clouds and feel like there is only you in the whole world?!? What made you so happy? Was it that hot coup of coffee you drunk this morning?!? or that person who was similing at you on the bus….you don’t know, you don’t even care…

Ultima tigara

Cand ai mai luat un fum din ultima tigara

Si te-ai gandit pierdut…a mai trecut o seara,

Doar luna vesnic alba incearca sa iti piarda

Dezordinea din minte in…Ultima Tigara.

Si nici chiar universul nu pare sa te miste

Nici vantul slab al noptii nu poate sa te piste

Esti mult prea captivat de ea… bizara noapte,

Vrei sa-ti vorbeasca umbra dar sa-ti vorbeasca-n soapte

Cand oare vei avea un petic intr-o oaza?

Cand nu vei mai avea nevoie nici de paza?

Cand va veni eternul la tine sa te ceara?

Cand vei mai lua un fum din Ultima Tigara?

(Dar vai ce scurt-a fost cea Ultima Tigara!)